Bellu împletește experiența de antrenor cu cea de conducător al unor structuri sportive

Bellu împletește experiența de antrenor cu cea de conducător al unor structuri sportive
Publicat: 28/05/2014, 16:43
Actualizat: 19/10/2018, 20:21

În 2004, Octavian Bellu a fost la un pas de a candida la șefia COSR, însă a renunțat în favoarea lui Octavian Morariu, cel care a demisionat din funcția de președinte luna trecută.

La cei 63 de ani ai săi, Bellu este antrenorul intrat în Cartea Recordurilor pentru marile performanțe din gimnastică (aproape 300 de medalii obținute la nivel internațional), de-a lungul carierei activând însă și la nivelul unor structuri de conducere ale sportului românesc. Astfel, în 2005-2006 a fost consilier de stat pe probleme de sport, iar din ianuarie 2007, timp de doi ani, a condus Agenția Națională pentru Sport. Această funcție a fost urmată pentru o perioadă de șase luni de cea de secretar de stat pe probleme de sport în cadrul MTS.

„Cred că mă recomandă pentru această funcție cei aproape 30 de ani în slujba olimpismului, a peformanței și a sportului românesc”, declara Octvian Bellu, luna trecută, după depunerea candidaturii la conducerea Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

Printre obiectivele principale din programul său de candidat se numără strategia de participare a României la JO de la Rio, din 2016, despre care spune că necesită „o mobilizare specială”, dar și pregătirea traseului sportivilor români pentru JO de la Tokyo, din 2020.

De asemenea, Bellu consideră că COSR și federațiile naționale ar trebui să conlucreze mult mai strâns și transparent, astfel încât la nivel olimpic România să urce în clasamentul mondial general.

Alte puncte din programul lui Octavian Bellu se referă la bazele sportive din țară, centrele olimpice, dezvoltarea ramurilor sportive de iarnă în perspectiva Olimpiadelor Albe.

„Am discutat în această perioadă cu federațiile, la care nu am ajuns, le-am trimis programul meu pe mail. Din păcate, așa au fost puse aceste alegeri că înaintea lor au fost Paștele, 1 Mai, eu am avut și Europene, plus proiectul la care ținem foarte mult, «Țară, țară, vrem campioane», astfel că nu am avut timp să fiu prezent la toate federațiile. Le-am prezentat strategia, vor vota în funcție de ce vor aprecia, sper să înțeleagă cu toții că alegerile se fac pe perioada rămasă din mandatul lui Octavian Morariu, astfel că în strategie am prins mai puțin Jocurile Olimpice din 2020”, a declarat Octavian Bellu, pentru MEDIAFAX.

El este de părere că relația cu federațiile trebuie să se schimbe. „Lucrurile trebuie luate pe rând, trebuie un alt gen de relație cu federațiile, transparență totală, inclusiv la bugete, legislație, dar și privind sponsorii și managementul. De exemplu, fundația noastră Casa Campionilor, a reușit un contract foarte bun cu Petrom, de 2,5 milioane de euro, care are bătaie inclusiv pentru JO din 2024”.

Octavian Bellu a precizat că nu dorește să intre în polemici cu nimeni înaintea alegerilor de joi și nici că ar vrea să obțină funcția „prin metode neortodoxe”.

„Nu vreau să intru în polemici, ce e mai important, dar zic că mi-am făcut datoria în interiorul fenomenului olimpic aproapre 30 de ani, nu vreau să-mi fac reclamă, cu medalii etc. Schimbarea în România a creat un sentiment de teamă, așa că, în ce mă privește, daca nu va ieși, nu să fie. Nu sunt omul care să ajungă la funcții prin metode neortodoxe sau jocuri de culise. S-a tot vorbit de implicarea politicului recent, dar la un moment dat trebuie să-l implici, altfel nu ai sprijin. Nu știu cine e mai politic în cursa asta pentru președinția COSR, eu unul nu am carnet de partid, nu am demnități, nu am solicitat ajutorul politicului, de aceea nu pot promite nici funcții sau facilități, eu sunt așa cum sunt, cu bune și rele. În final, tot la medalii și imaginea României în lume ajungem”.

Bellu este de părere că, și dacă nu va fi el câștigătorul președinției COSR, o schimbare trebuie făcută.

„Nu-mi propun nu știu câte ținte ca să nu le pot realiza așa cum trebuie, nu am vocația faraonică să mă consider Mesia care vine să rezolve totul, dar în orice caz o schimbare trebuie făcută, eu sau altul, reforma o tot facem de ani buni și nu se vede nimic. Eu nu am obligat pe nimeni să iasă public să mă susțină, nu e normal, atunci facem alegeri la tv, în presă. Nu am intervenit în această cursă decât din dorința de a-mi pune experiența la dispoziția olimpismului din Romania”.

Octavian Bellu s-a arătat afectat de anumite discuții din ultima perioadă, conform cărora în statutul COSR ar trebui impusă o limită de vârstă pentru candidaturi.

„Limită de vârstă la COSR? Poate atunci ar trebui votat în statut ca limita de vârstă să fie sub 35 de ani. Ca și cum eu aș fi bătrân pentru o astfel de funcție, dar nu și să car fetele acestea de la gimnastică prin săli, în luptele pentru medalii. Mai spunea un personaj din sport nu demult să nu mă mai agit atâta pentru aceste medalii de carton, că sunt medalii mincinoase. Nu, nu e așa, sunt medalii muncite, foarte muncite”.

Funcția de președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român a rămas vacantă după ce Octavian Morariu a decis să se dedice mai mult activității din cadrul CIO și AER. El a demisionat în 15 aprilie după 10 ani de mandat, interval în care a fost reales de două ori.

Pentru președinția COSR și-au depus candidaturile antrenorul coordonator al lotului feminin de gimnatică, Octavian Bellu, președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache, și președintele CS Dinamo și al Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă.

Alegerile sunt programate joi, de la ora 11.00, la sediul COSR.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Statul vrea să știe tot despre banii tăi. Românii vor fi obligatoriu verificați. Nu ai...
Vechimea în muncă. Acum obții mai ușor actele. Cum procedezi
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării